CINE SUNTEM

Asociația Împreună pentru Achim este o organizație non-profit, fondată la data de 30.09.2020, la inițiativa părinților micuțului Achim Andrei, Luiza si Adrian Ciodar, după ce acesta încă de la naștere are mari probleme de sănătate. Această asociație are ca scop strângerea de fonduri pentru ca Achim să poată beneficia de terapii, recuperare, aparatură, controale și investigații amănunțite atât de importante pentru dezvoltarea sa.

PĂRINȚII LUI ACHIM

26 Ianuarie 2020 – ziua în care timpul s-a oprit în loc și pământul a început să ne fugă de sub picioare, ziua în care am aflat câteva dintre diagnosticele pe care Achim le are.

Azi, 26 Ianuarie 2021 se împlinește un an de la acea dată , un an de când luptăm împreună cu Achim și ne rugăm să fie bine, să poată fi un copil independent . Acest an a fost cel mai greu din viață noastră și sper că și din a lui. De acum toți anii care vor urma ne dorim că Achim să fie bine și să nu mai cunoască suferință . De când s-a născut și până astăzi Achim a trecut prin foarte multe pentru un bebeluș, 4 sedari, 5 anestezii generale, 2 operații la burtică , 4 operații la cap, 10 punctii fontanelare, 2 punctii lombare și sute de ședințe de recuperare, parcă prea multe pentru un pui de doar 1 anisor , și toate acestea au fost făcute doar pentru ca Achim să fie în acest stadiu de evoluție, lui dându-i-se foarte puține șanse de supraviețuire.

Cu toate astea nu am încetat niciodată să sperăm că va ieși soarele și pe stradă noastră. Achim are nevoie de susținerea voastră pentru a beneficia de toate terapiile atât de importante pentru recuperare sa.

Contribuie și TU direcționând până la 3,5% din impozitul pe venit aferent anului 2020.

Completează declarația online

Nu uitați că orice donație îl poate ajută foarte mult să treacă peste această perioada foarte grea . Mulțumim tuturor!

Donează